Activități
Tânăr și liber
Voluntariat
“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – Mahatma Ghandi
Fă rai din ce ai sau… implică-te în comunitate!
Fiecare acțiune a noastră este un început, către societatea pe care ne-o dorim. Noi venim în întâmpinarea ta cu activități de ecologizare sau plantare, campania Luna Pădurii sau Let’s Do It, Romania, proiecte educaționale, incluzând tabere cu tematică sau de dezvoltare personală și, nu în ultimul rând, acțiuni caritabile.
De mai mulți ani, suntem prezenți ca voluntari la concursuri de alergare montană, precum Bate Toaca, în Ceahlău, Semimaraton Curtea Domnească, în Piatra-Neamț, Hășmaș Maraton.





Tânăr și liber
Drumeție
“Lumea întreagă este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină” – St. Augustine
Ieși din zona de confort și hai să vedem ce e dincolo de ceea ce știai până astăzi… Te invităm în natură, acolo unde călătoria se măsoară în prieteni și amintiri, nu în kilometri. Fie că vorbim de o tură montană, fie că e o escapadă într-un oraș istoric, supraviețuire în natură sau o expediție de orientare, toate acestea sunt motive să ieși din casă și să încerci lucruri noi, distracția este garantată. Unul din proiectele în derulare încă din 2020 este ”Un munte pe lună” – lunar, câte o drumeție în munții noștri, alături de prieteni, ”pachetul” incluzând traseu, cabană, chitară, amintiri…









Tânăr și liber
Sport
”Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare”- Muhamed Ali
Fiecare drum începe cu un pas, așa că, te așteptăm la mișcare – alergare, bicicletă, volei, tenis de masă, seară de jocuri, atunci când vremea ne ține în casă, pentru a ne cunoaște mai bine. Participăm la concursuri și cupe sau trofee cu specific montan, la care te invităm să ni te alături începând cu acest an.




Tânăr și liber
Educație
Continuăm tradiția de a învăța și a împărtăși cunoștințe cu cei dornici să descopere, să crească și să contribuie la comunitate.
Organizăm:
-Întâlniri tematice despre subiecte relevante și de interes comun.
-Clubul de carte – un loc unde iubitorii de lectură își împărtășesc recomandările și impresiile lună de lună.
-Cursuri de prim ajutor, susținute de profesioniști.
-Atelier de inițiere în drumeție – Hai și tu pe munte!, care include teorie despre echipamente, reguli de orientare, și aplicații practice pe trasee montane.
-Tabere outdoor și concursuri pentru copii și tineri, cum este tradiționala Minicupa Pui de Muntzoman, organizată anual pe 1 iunie din 2013.
De asemenea, invităm alături de noi oameni cu experiențe unice și povești inspiraționale, pentru a învăța împreună și a duce mai departe flacăra cunoașterii.







