Cu bicicleta prin Glod-ul Călimanilor
By Tavi și echipa
La început a fost lumina!
Eu cred asta și nu cercetez. Mai cred că orice lucru bun începe cu idei bune, cu brainstorming-uri, cred chestia cu 99% transpiratie și doar 1% inspirație! Dar sunt convins că și glumele își au rolul lor în apariția lucrurilor bune pe lumea asta. Am și dovezi în acest sens.
De exemplu, îi spun în glumă lui Gabi să-și ia și soțul cu tot cu bicicleta sa electrică și nouă în Glodu-Călimanilor, că găsim noi un traseu pentru el pe acolo cât noi ceilalți mergem tineri, liberi, dezlegati și fără pereche pe munte. În glumă am spus, repet asta ca să fie clar.
Cineva care nu a citit totul sau nu a priceput gluma mea sau s-a făcut că nu pricepe mă-ntreabă cam așa.
– Tavi, îți iei și bicicleta? să știu cum mă organizez – întreabă Adina. Cred că tot în glumă a întrebat și ea, mai ales că nici nu avea de gând să vină, probabil nici nu are bicicletă. Dar era important pentru ea să știe să se organizeze…
Sau, de la Florin,
– Chiar Tavi, dacă te gândești la o variantă de traseu pe 2 roți, eu mă bag și pot chiar să mai conving cel puțin 2 persoane să-și ia bicla, dacă tot vin fără parteneri….😂 (a nu se înțelege că bicicleta ține loc de parteneri…). Cred că se referea la Elena, care nu e greu de convins. Ea dacă aude în aceeași fraza cuvintele Hai și bicicletă, zice imediat DA!
Deja, dacă lumea mă ia în serios când eu glumesc, undeva e o problemă. La ei sau la mine…
Uite asa, din glumă în glumă, 5 persoane, 2 mașini și 4 biciclete electrice, 11 in total, am plecat spre satul Glodu. Și am și ajuns conform socotelilor. Care socoteli? Alea de acasă.
După ce am trecut în revistă ciubărul, sauna, vila, camerele, salonul, bucătăria, camerele (de la etaj), gazdele deosebite, peisajele, am și scos două biciclete la produs, să ni se obișnuiască fundurile (al meu și al lui Gabi) cu șeile și roțile cu noroiul. Am avut norocul să descoperim singurul magazin – cârciumă din zonă și am socializat cu cei câțiva localnici pe teme forestiere și meteorologice și tinerețe fără bătrânețe până s-a întunecat. Un localnic pădurar de 55 de ani se credea prea bătrân ca să mai meargă cu bicicleta, în timp ce eu la 55 ani chiar mergeam cu bicicleta.
Florin și Elena au testat apa din ciubăr și atmosfera din saună, presupun.
Vineri seara, la ședința tehnică a rămas stabilit că ne împărțim în trei grupuri: Unii pe jos, alții călare și ceilalți în pat. Și că plecăm în trei tranșe, infanteria la șapte, cavaleria la opt, iar ceilalți când vor ei.
Singurele personaje serioase în povestea asta au fost bicicletele care nu au avut nimic împotrivă precum caii din bancul cu indieni. Au fost de acord să ne care pe un drum frumos, lung, înalt și pe alocuri spectaculos, nu prea lat, întortocheat, asezonat din belșug cu noroi, bolovani și multe intersecții înșelătoare.
In prima sa parte, am avut noroc de un drum în curs de modernizare, liber, fără de mașini, astfaltat mai bine de jumătate. Ce-ți poți dori mai mult?
A doua parte a fost un drum abrupt și plin de noroaie, prin pădure, de care nici bilborenii nu auziseră. Doar pădurarul de ieri, dar nu era din Bilbor.
A treia parte a fost un drum la înălțime, peste 1500 m, care ar fi fost și mai frumos dacă nu se întuneca așa devreme, dacă nu erau bolovani, dacă Gabi nu cădea atat de des încât o bănuiam de masochism…
A patra parte a fost o coborâre de 20 de kilometri la lumina frontalelor. Am întâlnit doar 2 căței.
A cincea parte a fost cu ultimii 4 kilometri de asfalt. Ne-au depășit doar câteva mașini, una din ele ne-a claxonat așa de insistent încât a primit ceva de frupt în frigider, până când am realizat că era Dan, colegul nostru infanterist – dar frigiderul i-a rămas plin, oricum.
A șasea parte a fost drumul de doar 25 de metri de la salonul unde am mâncat ciorbă și păstrăv cu mămăliguță și usturoi si prăjituri către saună și ciubar, unde am băut câteva pahare de vin și bere, nu neapărat în această ordine.
Iată și câteva păreri de a doua zi ale celor care au stat cu mâinile pe ghidon în această tură.
De la Elena. Eu îl las pe Tavi să formuleze punct de vedere!😎
De la Gabi. Eu nu am știut în ce mă bag!🤭Privind acum, tura a fost foarte faină,însă au fost câțiva factori care au facut-o foarte grea, din punctul meu de vedere. Ca să fiu mai înțeleasă, a fost off-road cu cu Dacia 1300, da una bună.😅 Fiind la prima tură cu bicicleta pe munte, sunt foarte mândră de mine că i-am făcut față și o să mai vreau să merg, însă îmi trag un Jeep. Măcar acum știu la ce să mă aștept. Le mulțumesc colegilor mei tare faini și să mă scuze dacă i-am stresat cu ceva. Vă mulțumesc vouă tuturor pt atmosfera frumoasă, pt cazarea minunată și pt tot ce sunteți voi!😘❤
De la Tavi. Pentru mine, tura a fost conform așteptărilor, ba chiar un pic sub. Știam ca voi avea pushbike la greu, că ne va prinde întunericul, că vom avea coborâri interesante, căzături, multe pauze de masă sau de căutare a drumului bun, căci drumuri erau peste tot dar rele. Speram să plecăm mai devreme, dar prea târziu am realizat ca Florin și Elena prin „plecam la ora 8” vor înțelege că „ne dăm jos din pat după 8, nu-i asa?”.
De la Florin nimic de pe sau despre traseu, cred că a rămas fără cuvinte și cred că știu când și le-a pierdut. Atunci când a căzut în decor, artistic, în afara drumului, preocupat fiind să vadă dacă suntem aproape în urma lui. A întors întâi capul, apoi ghidonul, iar bicicleta ca proasta nu i-a înțeles bunele sale intenții, s-a ridicat pe roata din spate, apoi pe roata din față, s-a scuturat și a dat cu el de pământ. În apărarea lui spun că era întuneric beznă.
De la Tavi, din nou. Mie mi-a plăcut mult, mai ales ca am băut o bere mică în Bilbor.
Ca fapt divers, în Bilbor am vorbit cu 2 localnici în speranța că aflu informații despre drumul pe care voiam să mergem, sus pe Călimani. Pentru ei, drumul meu nu exista. Ei încercau să mă convingă că trebuie să mă întorc iar eu Batman Batman. Sau să mă duc la vale spre Toplița iar la monument să merg spre Lomas. Eu nu și nu. Încăpățânați, nu i așa?
Și m-au lăsat în pace, nu s-au mai pus cu nebunu.
Apoi am descoperit că drumul pe care eu am ales să mergem era exploatat doar forestier, doar pădurarii și urșii probabil aveau drum pe acolo. Și noi. Plin de noroi, destul de abrupt, multe intersecții, o adevărată provocare. Noroc că era marcat. Un semn la început, unul la mijloc și unul la ieșire din pădure. Când am ajuns sus la pajiște la drumuri fără noroi, ni s-a părut o adevărată victorie, chiar dacă mai avem încă 30 de kilometri. Si era deja 15.30, adică doar 2 ore până la lăsarea întunericului. Eu le tot spuneam că nici măcar nu eram la jumătatea drumului dar ei erau fericiți că nu mai aveam noroi. Noi am făcut 23 kilometri în șase ore, de la 9.30 la 15.30 și mai aveam încă 30 de kilometri. Un calcul elementar de clasa a 4-a ne dădea ajunși la vilă pe la ora 22… Nici matematica nu mai e ce a fost pentru ca am ajuns pe la 19.30 plini de noroi, pe ploaie dar întregi.
Chiar așa a fost!
Mulțumim Tavi pt provocare și relatare!
Tine o tot așa!🤗