La început a fost o drumeție fără nume la lumina frontalelor cu doar câțiva, să zicem două zeci, membrii ai clubului și prieteni de-ai noștri. Apoi drumeția a primit un nume, Noaptea Licuricilor, inspirat ales de Miki. La prima ediție oficială au participat 80 de oameni iar noi ne uitam uimiți și speriați la ei, nevenindu-ne să credem că atâția oameni au venit.
Cu câteva zile inainte de a 6-a ediție povesteam cuiva care nu auzise de acest eveniment cum că ne așteptăm la o participare record. “Cu ce scop?” Am primit întrebarea. “În afară de mișcare în aer liber în jurul orașului? Nu știu, dar sigur mai e și altceva, căci mișcare pot face și singuri. Iar noi suntem din ce in ce mai mulți, nu din ce în ce mai puțini!”.
Acum, la ultima ediție Cătălin și Ramona au numărat peste 600 oameni, mai precis 667. Poate ne ajutați voi să vă înțelegem mai bine și să devenim mai buni, căci Noaptea Licuricilor nu mai este doar al nostru, este și al vostru…
Nici nu mai știu cum a început.
Oare ?!
A început anul trecut, când ploaia ne-a alungat din Retezat și am sperat la un munte mai uscat și mai blând, hai să fie Făgărașul, că de mult nu ne-am mai întâlnit. N-a fost el, căci ploile s-au pus de-a curmezișul dorințelor mele, iar dorul a luat forme nebănuite, bântuind hai hui prin alți munți. Nu mă plâng, dar Făgărașul…
A venit, ca multe din lucrurile bune, când nu era în plan – când nu era nici măcar așteptat, nici măcar loc pentru el nu aveam în calendarul ticsit cu evenimente. Să fie primit, zic, căci a fost ce trebuia și mult peste.
Fiecare drum începe cu un pas.
Fiecare din noi are un vis. O dorință ce pare imposibil de visat, imposibil de realizat. Și totuși…ne ademenește gândul și ne farmecă, ne determină să căutăm adânc resursele despre care am auzit că s-ar afla undeva în noi, bine învelite în straturi călduțe de confort. În noi și în ceilalți, căci dacă vrei să ajungi departe, nu călătorești singur, nu?
Rhododendronii Călimanilor
– Vezi drumul ăla care șerpuiește, prin dreapta vârfului?
– Da …
– Acolo tre să ajungem! Așa că hai!
– Azi? Noi?
Cică așa mă orientez eu și îmi aleg drumul pe care mergem… Povești …
Ce?
Trofeul Tânăr și Liber II
Când?
doar 23 – 25 iunie
Unde?
“Cabana lui Ion” din Dămuc
Cine?
TU! Da, chiar și tu poți veni!
Mulțumită celor de la 
, completarea formularului 230 a devenit foarte ușoară, putând folosi doar telefonul. Click pe poză si urmează instrucțiunile.
Nu uitați însă să ne direcționați și nouă mail-ul de la ei, altfel noi nu avem de unde ști că ați completat formularul!
Sub o stâncă neagră, lâng-un… păducel
Stă al nostru Tavi și grăia astfel:
… Atâta drum pentru o stâncă?
“Vreau și eu cu voi, iarna, la stână!”
Răspicat și cu îndrăzneala unui copil răzgâiat, am aruncat în Univers dorința asta aparent neobișnuită, convinsă că nu va rămâne neîmplinită. A râs Bogdan, am negociat la sânge weekend-ul, că nu puteam să ratez Sirenele Rodnei, am sperat până la plecare că se vor așeza toate, după inima noastră.
Și…s-au așezat ele cumva:
”Nu vrei tu mai bine să facem o tură de 1 decembrie, e mini-vacanță, vă sărbătoriți și voi, am și ceva idei de trasee…?” ”eu deja mă pregătesc să scriu un articol amuzant despre această tură”
Între aceste două idei, una la început și una către sfârșit, a avut loc organizarea unei ture inedite, prin specificul, participanții și motivația sa. Dar, să vă spun cum a început.
Cu câteva luni în urmă a venit la rând luna octombrie să îi ocupăm și să îi planificăm weekendurile. Ce avem? O tabără pentru copiii lui Paul, o tură de toamnă în Crai by Cătălin, Noaptea Licuricilor, Semimaratonul Curtea Domnească by Andrei, o tură de toamnă la Diham by Tavi. Perfect. Câte weekenduri avem? Cinci, dar unul este rezervat pentru familie, deci patru. Câte evenimente? Cinci. Simplu. Punem Noaptea Licuricilor într-o vineri și semimaratonul duminica din același weekend și ne-am scos. Nimic mai simplu.
Și, cum a fost în Retezat? (Curg întrebările și mesajele pe telefon, mai ales după ce am ieșit la semnal)
Retezat, tărâmul fermecat cu ochi albaștri.
Zâmbesc, cu ochii pe nisipul ce pare lespede de Retezat, mărunt măcinată, de un chinez meticulos sau de un timp nemilos. A fost de poveste Retezatul, cum altfel?
“Cine merge cu mine în Piatra Craiului?
Facem creasta, în două zile!”
Așa a început povestea unei călătorii incredibile pentru mine, copacul simplu ce cutreiera
munții…
Au trecut 10 ani de la înființarea singurului Club ECO Turistic din România, CET Crucea Talienilor, care nu este asociat vreunui oraș mai mare. Adică de la țară, mai pe scurt, din comuna Borca…
Ex-aspirantul Cătălin, actualmente lider de sindicat, organizator-veteran de ture, cu 1 tură organizată la activ: Ideea turei la Rimetea/Piatra Secuiului o datorez fotografului din mine, fermecat fiind de pozele pe care le tot vedeam postate pe diverse grupuri/pagini cu profil montan. Bine, a contribuit mult și faptul că o îndelungată perioadă de timp, în fiecare weekend în care nu erau planificate activități de club, pe grupurile de whatsapp persoane a căror identitate este lesne de recunoscut postau lucruri de genul “duminica asta, eu și Lucian vrem să ajungem la Piatra Sură/Ciofronca/Vitos/insert random name…”. Așa că mi-am zis: “Păi dacă oamenilor le plac pietrele, să le dăm pietre…si cât mai mari de preferat”.
Criminiș - o dorință împlinită - by Tavi
Criminiș - o dorință împlinită - by Tavi
Ceahlăul văzut de pe Măgura Tarcăului
– Lucian, ce ar fi dacă în loc de Higheș și peșteră, unde am fost amândoi, să mergem pe la cheile Șugăului, la vf Munticelu apoi la Munticelu Criminiș. De data asta nu e Giani cu noi sa ne spună că ei îi ajunge cât a mers și că tre sa fie înapoi la două.
– Mergem Tavi, cum să nu! zice Lucian. Vedem și noi în sfârșit cum se vede lumea de acolo!
Și uite așa, am încălecat o șa …
“… Ceahlăul. Mamă ce frumos se vede Ceahlăul. Zici că ești pe Măgura Tarcăului, tot așa de frumos se vede, dar din alt unghi …”
Giani – a fost o tură mai faină decât planul inițial. Cu obiective atinse (și depășite), cu oameni noi și faini (vă așteptăm și la următoarele), cu provocări altfel decât suntem obișnuiți, cu multe planuri îndrăznețe ce așteaptă să fie puse în operă. Cu același gând de fiecare dată: aspirant, prieten, munțoman sau nu, când vii lângă noi întreabă-te măcar o secundă, ce cauți, ce dorințe te mână, ce aduci cu tine, ce gânduri te animă, ce așteptări ridici și ce ai de dăruit…
