Criminiş – o dorinţă îndeplinită

sau Poveștile unei zile de Duminică.

Cuvânt înaintea poveştilor.

Urmează două poveşti petrecute în aceeaşi zi. Una în engleză, una în română. La început, am crezut că nu au legătură una cu alta, dar mi-am dat seama că ceva subţire le leagă. 

O dorinţă prinde contur. Planul

Dacă se apropie Duminică şi nu suntem plecați pe undeva cu clubul, atunci e clar că eu şi Lucian urmează să ne sunăm şi să ne deranjăm reciproc cu întrebarea: “Și duminică unde mergem?” Așa s-a întâmplat şi în plictisitoarea zi de Luni dinaintea zilei de Duminică despre care vreau să vă povestesc. După ce am analizat câteva variante, a rămas că mai vedem. Miercuri deja luasem o hotărâre: Vârful Higheş. Ușor, frumos, am mai fost acolo de câteva ori, iarna e mai interesant pentru că stânile sunt fără câini. Am fost o dată iarna şi mi s-a părut că niște câini prea se uitau cu poftă la noi. Miercuri seară, la ședință, Gianina mă invită să îmi prezint tura, singura ieşire pe club din acest weekend. Iar eu încep așa:

– Duminica asta, eu şi Lucian ne-am gândit să … 

și mă opresc pentru că observ că lumea în sală începe să zâmbească, să râdă discret ba chiar în hohote

– Pe bune? am continuat. De ce râdeți? Am spus cumva vreun banc?

E drept că mai înainte cu câteva minute spusesem unul, dar s-au prins toți de poantă atunci când l-am spus!

– Nu, m-a lămurit Cătălin. Dar începutul ăsta e la fel de bun ca un banc, când îl spui tu.

Cu greu am terminat ce aveam de spus, printre comentarii care mai de care mai invidioase. Le-am dat detaliile care includeau şi o peșteră, şi niște nemarcate, şi un pic de pădure, şi zăpadă, şi Ceahlău văzut de departe şi, cu siguranță, şi urme de urs. Nu îmi explic de ce, în ciuda acestor informații liniștitoare, interesul pentru această tură a fost zero virgulă zero unu. Unu, pentru că au zâmbit. Dar nu-i nimic, data viitoare cu siguranță vor veni toți ca să iasă media. Până şi Ionică, actorul, s-a răzgândit, dar îl înțeleg. Și fără permis, şi fără asigurare la mașină, chiar nu avea cum să ajungă în oraș. 

În schimb, sâmbătă seara, destul de târziu, îl sun pe Paul de la Asociația Favor, din Bacău şi îi spun printre altele de drumeția de duminică şi că plecăm la opt jumate din Piatra. Am fost surprins când a zis că încearcă să vină, dar şi mai surprins când a venit. Ajung din nou la concluzia că pentru NU, omul simte nevoia să explice în zeci de cuvinte de ce nu. În schimb, la DA, e pur și simplu DA.

În sfârșit, a sosit şi mult aşteptata duminică de dimineață, când uite ce povești mi s-au întâmplat.

A dream come true – To come or to become.

A dream come true. O poză și acest mesaj am văzut la prima oră, în timp ce stăteam liniștit pe … mă rog, pe un scăunel, în cadrul ritualului de dimineață. Și nu înțelegeam ce e în neregulă. O “Csiki sor” și o pungă “Csiki chipsz” nedesfăcute şi “A dream come true” . Nu știu prea multă engleză, dar îmi amintesc că proful îmi completa șoptit mereu un “s” când eu uitam să îl pun: la “sometime”, sau la “she come”, sau la “he eat”. Oare nu lipsește şi acum? Îmi mai amintesc cum că “to come, came, come” e neregulat. Nu o fi vreo conjugare greșită care mă zgârie undeva pe creier? Sau pe english knowledge-ul pe care cred că îl am? Întreb pe grup şi câțiva experți mă lămuresc. E vorba de participiu care se formează cu forma III a verbului. “Short and sweet”, ar zice englezul. 

O dorinţă prinde contur. Plecarea

În timp ce mă îndreptam cu mașina spre locul de întâlnire încercam să calculez șansele ca să mai vina careva neanunțat. Normal că la interes zero, tot zero și șansele, dar hai să trec 10 minute pe acolo că cine știe care vrea să facă o surpriză. Mă sună şi Paul:

  • Tavi, sunt pe drum, în Racova! Întârzii puțin, aşteptaţi-mă, vă rog!
  • Super, Paul, vom fi trei. Te așteptăm, cum să nu. Hai!

Îl sun pe Lucian:

  • ‘Neaţa, Lucian! Eu mă duc la Lidl să văd, poate vine careva totuși.
  • Crezi că o să vină? nu a zis nimeni ceva.
  • Nu vreau să pățesc ca data trecută când nu m-am dus şi cineva a venit până la urmă. Stau 10 minute şi plec. 
  • Unde mergem dacă nu vine nimeni?  La ski? Avem tot ce ne trebuie …
  • Nu, zic eu. Vine şi Paul, e pe drum.
  • Care Paul? din Bacău?
  • Wow, îl știi?
  • Da, l-am văzut într-o tabără.
  • Ce-ar fi dacă, în loc de Higheș și peșteră, unde am fost amândoi, să mergem pe la Cheile Șugăului, la vf. Munticelu apoi la Munticelu Criminiș. De data asta nu e Giani cu noi sa ne spună că ei îi ajunge cât a mers şi că tre’ să fie înapoi la două.
  • Mergem, zice Lucian. Nu am fost şi poate facem faza cu două mașini şi coborâm în Telec, că nu pare prea departe de pe Criminiș.
  • Totuși, e cam mult, zic eu. Suntem trei oameni cu două mașini! Tu ai văzut că e șapte lei benzina?
  • Nu, că eu pun motorină, dar parcă tot pe acolo e! Dar, hai că vedem! Poate este Florin la părinți și ne duce el.

A dream come true – The idiom.

Așteptând la Lidl să treacă cele 10 minute, mă uit iar pe explicațiile de pe grup şi văd că e vorba de un vis devenit realitate, un participiu pur şi simplu. Iar ceva nu se leagă în capul meu. A deveni înseamnă become. Mă uit pe un dicționar şi găsesc că to come are multe exemple şi sensuri, dar toate au de-a face cu a veni. Pentru a deveni găsesc doar to become. Hai sa caut şi “Come true”. Găsesc un film cu acest titlu care pare bun dacă mă iau după dezbateri. Trebuie să-l văd.

Găsesc în sfârșit niște definiții în engleză care dau toate dreptate experților mei din club.

Come true este un idiom şi înseamnă “to become real”. Ce o fi ăla idiom? Și aflu că în română înseamnă limbă, grai, dialect iar în engleză mai înseamnă în plus o expresie pe care o folosești așa cum e şi nu încerca sa o traduci “mot à mot” că nu prea are sens. Așa că “step back” şi “end of story”. 

Auzi la ei! Idiom!

O dorinţă prinde contur. Munticelu Criminiş 

Au trecut chiar 15 minute de când aștept. Sper acum să nu apară careva, că îmi încurcă planurile. Dar nu-i nimic, dacă apare, îl duc pe Criminiş şi îi zic că e Higheș. Slabe șanse să își dea seama un muritor de rând. Râd singur de gluma mea bună și plec binedispus spre Lucian urmat de Paul. Bem repede o cafea şi ne urcăm toți patru în golful meu și la drum cu noi. Patru, căci este şi Thor. M-am luat cu idiomul ăla și am uitat să vă spun.

Sar peste drumul până acolo, peste discuțiile din mașină despre pandemie, despre Samothraki, despre Canada, cascade sau vetre cum le zic grecii, ghizi montani, Ceahlău, Hășmaș, echipament, Giumalău, drum de TAF, drumuri pierdute și mers toată noaptea. Iată-ne ajunși la cabana Ecolog. Vedem un grup mare care se depărtează, în timp ce noi încă ne aranjăm echipamentul. Uite-l pe același tânăr care ne întâmpină de ani buni aici la cabană și care acum nu mai are o față de copil. 

  • Bună ziua, unde mergeți?
  • Salut, tocmai pe Criminiș.
  • Sunteți cu grupul dinainte? Ei tot acolo merg!
  • Nu, nu ne cunoaștem. Dar cu siguranță îi prindem din urmă.
  • Plătim taxa de intrare în parc?
  • Nu, drum bun!

Încerc să îmi dau seama de câte ori am parcurs acest drum, cu siguranță că de multe ori. E fascinant. Odată, tot trebuie să ne luăm inima în dinți și să facem și noi, eu cu Lucian, o via ferrata.

Îi prindem din urmă. Nu mai știu exact ce glume am făcut, dar în doar câteva secunde râdeam cu toții. 

  • Ești din Iași? mă întreabă unul dintre ei.
  • Nu, de ce întrebi asta?
  • Păi, tricoul. Iași în trail!
  • Aaaa, nu! Aici doar am alergat. Tricoul l-am luat ca să mă dau mare.
  • Atunci, înseamnă că ești din Piatra!

Alte râsete. Oare ce a vrut să spună?

Văd pe unul dintre ei cu stație la breteaua rucsacului, echipat foarte corespunzător. Oare cu cine seamănă? Îi depășim. Ajungem pe creastă la punctul de belvedere. O binemeritată pauză, ocazie cu care ei ne prind din urmă. Paul e copleșit de frumusețea acestor locuri. 

  • Paul, cred că tu ți-ai dorit foarte mult această ieșire. 
  • Fii sigur. De ce spui asta?
  • Ieri la 9 seara ai aflat, azi dimineață erai pe drum. Nu te-a interesat deloc unde mergem.
  • Aș fi venit oriunde ați fi mers. De multe ori treceam cu mașina, vedeam alte mașini parcate și mă întrebam oare ce s-o ascunde dincolo de panta aia? Îmi doream să merg cu cineva care cunoaște aceste locuri.
  • Ți s-a îndeplinit dorința. 
  • Apropos, zic eu. Tu ai vreun time limit? Trebuie să fii la o anumită ora acasă?
  • Luni dimineață aș vrea totuși să fiu acasă.

Lucian pare deja obișnuit cu aceste peisaje din planul apropiat şi vede deja dincolo de ele. 

  • Uite Bârnadu! Oare aia e Piatra Vitoș? Când mai mergem acolo?
  • Altceva nu are ce să fie, răspund. Nu ai zis că mergem când îşi revine Lăcră?

Sau, uitându-se mai la stânga:

  • Care e Catedrala și care e Observatorul, întreb eu?
  • Observatorul e mai în stânga, cred. E cel aproape de carieră.
  • Ce e ăla observatorul? întreabă Paul.
  • Am fost acolo, tre să te ducem și pe tine, îi spun eu. Ajungem acolo din tabăra de la Bicăjel.

Eu îi descriu pe scurt drumul până acolo, câteva cuvinte despre construcția din vârful muntelui, acea gaură verticală ca un puț cu două intrări la baza sa, iar Lucian îi spune povestea observatorului şi rolul său din primul război, cu periscopul său, un loc de unde puteai supraveghea toată valea.

Plecăm din nou la drum. Ajungem la intersecția cu posibilul drum de întoarcere la maşini, cruce albastră. Urmează o urcare destul de anevoioasă până la falsul vârf Munticelul. Pe panta din față vedem iarăși grupul cel mare răsfirat, pe care îi depășim, unul câte unu. 

De ce falsul vârf? Pentru că,  din acel punct se vede Ceahlăul, în toată splendoarea sa și e musai să faci o pauză să îl admiri. Mai ales că ai muncit ceva să ajungi aici. Satisfacția e deplină, priveliştea e minunată şi îți trebuie o motivație puternică să continui.  Iar noi o avem. Vrem clar să vizităm acele vârfuri, să vedem cum se vede de acolo. Până la Munticelu mai e cam un sfert de oră, până la Criminiș cam o oră. Nici măcar nu ne întindem la discuţii cu celălalt grup, care, bineînţeles, luase o pauză.

  • Nu e obosit cățelul? mă întreabă unul dintre ei.
  • Nu cred, mă uit la el mirat. Dacă este nu mi-a zis, iar dacă mi-a zis nu l-am înțeles. E treaba lui. Dar când plec în drumeție, deschid portbagajul şi zic HAI, el este înăuntru înainte să termin.
  • De când îl iei pe munte? 
  • De când era pui.
  • Și câți ani are?
  • Cinci ani şi două luni – zic la nimereală, căci nimeni din cei de față nu mă poate verifica.
  • Și ai mâncare pentru el?
  • Nu. I-am zis să își ia. Și apă. El a zis că nu-i trebuie, că se descurcă.
  • Cum?
  • Găsește un grup de turiști care mănâncă şi se uită la ei cu privirea aia irezistibilă de câine cerșetor flămând şi nemâncat de câteva zile. Chiar așa, voi nu mâncați? ar cam fi momentul, nu credeți?
  • Păi nu avem nimica. Vă așteptam pe voi, poate ne dați şi nouă ceva de-ale gurii.

Mă uit un pic la ei, sunt mulți, mai mulți ca noi. Decid rapid:

  • Lucian, Paul, hai să plecăm că ăștia ne lasă fără mâncare. Thor, hai până nu te mănâncă şi pe tine! Nu vezi câți sunt?

Și plecăm. Trecem pe lângă vârful Munticelu fără să ne dăm seama. E complet împădurit şi cred că de-aia e mai interesant falsul vârf. Ajungem într-o șa, unde bănuim că se intersectează mai multe drumuri, toate acoperite de zăpadă multă. Care o fi al nostru?

  • Și de aici ce facem? Că pe Munții Noștri zice că de aici suntem pe cont propriu, nu mai e marcaj.
  • Dreapta, tre’ sa ţinem dreapta. Încolo e vârful Criminiș, zice Lucian uitându-se pe Osmand.
  • Probabil tre să ajungem în șaua aia. Uite şi o stână. Uite şi un varf. Ăla o fi?
  • Ăla tre’ să fie, că altul mai aproape nu e.
  • Nu coborâm cam mult? O fi vreo culme care face legătura?
  • Eu mă duc un pic înainte să văd. Dacă e vreo culme, doar pe acolo poa’ să fie, zice Lucian.
  • Du-te, dar nu cred să găsești. Nu e nimic în partea aia. Eu mă duc la vale, pe lângă lizieră. Hai, că nu e așa de mult de coborât. Parcă văd şi o cărare.

Paul se uită siderat la noi neștiind pe urmele cui să meargă. Lucian căuta marcajul într-o direcție, eu mergeam la vale spre vârful din fața noastră, în alta. Iar Paul nu avea parazăpezi prin zăpada asta până la genunchi. Peste câteva minute toți patru coborâm o vale ca să ajungem în vârful următor.

Și am ajuns. Bineînțeles întâi într-o altă șa, mult mai mare, cu tot ce trebuie: drumuri de munte pe unde poți merge cu mașina, o căsuță mică, o troiță, un hambar şi un veceu pentru cei ce cosesc această pajiște. Lucian, cu Osmandu’ în mână, ne spune:

  • Încolo este Telec, încolo este Bicaz Chei. Telec este mai aproape.
  • Iar maşina nu e nici colo, nici colo.
  • Da, confirmă Lucian. De la Bicaz Chei la maşină mai sunt 3 km pe asfalt.
  • Iar din Telec sunt 15.
  • Hai întâi pe vârf, că poate de acolo se vede altfel și luăm decizia când ne întoarcem.

De pe vârf se vede într-adevăr altfel. Uite Piatra Vitoș. Ceahlăul. Mamă, ce frumos se vede Ceahlăul. La concurenţă cu Măgura Tarcăului, de unde se vede tot aşa de frumos, dar din alt unghi. Telec, Bicaz Chei, Higheş, vârful Fetelor, pe toate le vedem de sus. O dorinţă mai veche, în sfârşit îndeplinită. Şi gata!

O dorință îndeplinită. Întoarcerea

De acum începe întoarcerea. Orice ai spune, după ce ajungi pe vârf şi te saturi de privit, vine momentul în care trebuie să te întorci. Chiar dacă eşti tot aici, pe vârf, înconjurat de aceiași prieteni, în mijlocul acelorași poieni, brazi, vârfuri, drumuri. Faci primul pas, te întorci. Și uite de-aia îmi place mie să mă întorc de fiecare dată pe alt drum, să am iluzia că încă mă duc, că mai am ceva de făcut, că nu mă întorc. Câteodată, îmi e greu să îi conving pe cei cu care sunt (cu excepţia lui Lucian) să ne întoarcem pe alt drum.  

De data asta, a fost simplu. Cu toții am fost de acord să ne ducem pe alt drum, spre Bicaz-Chei şi apoi mai vedem. Am făcut o mică pauză lângă hambar, am mâncat şi hai la drum că ne ia frigul. Deja era ora trei jumate.

  • Avem șapte kilometri, din care trei pe asfalt, zice Lucian cu ochii pe Osmand.
  • Da, dar sunt multe cărări nemarcate care duc spre dreapta şi care sigur ne scot mai aproape de maşină.

Bineînțeles că am găsit o cărare care ne-a scos în drumul care vine de la peştera Munticelu. Așa că cei șapte kilometri au devenit cinci, dar important este că am scăpat de asfalt.

Și, deodată, am conștientizat că Paul este un vorbitor nativ de engleză.

A dream come true – the end. 

  • Paul, what is the english for “Un vis devenit realitate!”?
  • A dream come true!
  • Ok. I’m asking you because …

Și deja știți povestea. Mi-a confirmat și el că e o expresie ilogică pe care trebuie s-o iei ca atare și că nu ai cum să o traduci mot-à-mot, nici din EN în RO, nici invers. 

O dorință îndeplinită. 

Eu azi am fost fericit că am văzut lumea de pe Criminiş. Sunt convins că şi Lucian a încercat aceleași senzații. Ba chiar el a avut inspirația să facă şi nişte poze, să fie acolo. Paul a descoperit în sfârșit ce se află dincolo de panta pe care o tot vedea din maşină când trecea pe DN12C, spre sau dinspre Lacul Roșu. Thor … nu știu. Dar ținând cont că urcă mereu de bunăvoie în portbagaj şi nu zice nici pâs nici ham tot drumul, bănuiesc că şi el e fericit. 

Cuvântul de după.

E bine să ai dorințe sau visuri, chiar dacă par mici sau mărunte, căci asta ne ține pe drum. O drumeție, un vârf, o bere cu un prieten, orice. Și tocmai am realizat că nu era nimic în neregulă cu acea poză, doar eu care nu înțelegeam. Trebuie să avem visuri pentru care să ne dăm jos din pat și să ieșim din casă. Oare cum ar fi să nu ai visuri sau dorințe pe care să ți le îndeplinești, una câte una, cu sau fără ajutor din partea prietenilor care te înțeleg? Cum ar fi să rămâi fără visuri? Cum ar fi să rămâi fără prieteni? 

Cred că pot spune cu mândrie, în românește, ca să nu risc să mă ia unul ca mine la împins vagoane, dimineața, de pe scăunelul său:

Am prieteni, am visuri deci exist!

By Tavi

Please follow and like us:
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.