Ciucaș – Poveste de iarnă

Februarie, 2020

A fost odată ca niciodată Ciucaș.

O poveste în mai multe capitole, în fiecare an altul, diferit. Dacă ar fi să răsfoiesc cartea amintirilor pe care acest munte mi le-a oferit, aș găsi acolo cel puțin patru anotimpuri, fiecare cu frumusețea și capriciile lui. 

This image has an empty alt attribute; its file name is 1-1024x496.jpg

În Ciucaș am trăit primul și singurul cod roșu de ninsoare, la adăpostul cabanei de lemn calde, punct fix în mijlocul troienelor viscolite de un vifor nemilos. 

În Ciucaș am orbecăit mai ceva ca în Triunghiul Bermudelor, prin ceața și chiciura sâcâitoare, într-o toamnă umedă și rece, căutând marcajele și vreun semn că suntem pe drumul cel bun. 

Tot în Ciucaș, am experimentat hachițele unei primăveri albe, încă înfofolită în straturi de zăpadă înșelătoare, ce ne-a întâmpinat cu vânt și ger în loc de pâine și sare… 

Și tot aici, într-un alt an, alături de alți oameni, Ciucașul ne-a surprins definitiv cu o zi călduroasă de vară, pe când abia pășeam printre brândușe răzlețite între ultimele limbi de zăpadă. 

În fiecare an, Ciucașul ocupă un loc de frunte pe lista drumețiilor noastre, pentru că ne surprinde mereu, cu bune sau mai puțin bune, pentru că are trasee pe care nu te poți plictisi și pentru că are o cabană deosebit de primitoare, unde se adună oameni dintre cei mai faini. 

2020 a venit însă cu planurile lui, astfel încât, la sfârșit de februarie, când toți ne făceam deja bagajele nerăbdători, a apărut o mică piedică, cu nume de bere :). Am ezitat, am cântărit, ne-am luat măsuri de precauție și nu am renunțat la ceea ce, nu știam atunci că va fi ultima tură de munte pentru o lungă perioadă de timp…

După mai multe zile de primăvară venită prea devreme, până să ajungem noi pe Valea Berii…a venit iarna. Motiv de bucurie pentru copiii din noi, motiv de panică pentru cei nepregătiți de iarnă și care așteptau să urce cu mașina până sus la cabană (adică io și copilul de lângă mine, Ioana). Pe scurt, pe un viscol năprasnic, am ajuns la cabana cea frumoasă și caldă și plină cu prieteni cântăcioși. Care ne-au primit cum se cuvine, cu bratele deschise, o pălincă, o șuncă și-o ceapă roșie, cât să uiți de toate relele și să zâmbești cu gura până la urechi. 

This image has an empty alt attribute; its file name is 2-1-1024x496.jpg

Și să poți cânta, până spre dimineață măcar, că deh, o dată în an s-au născut băieții ăștia doi (Tibi și Cătălin) și se adună oamenii din toate colțurile țării, să-i sărbătorească cum se cuvine. 

Ați dormit vreodată în cameră cu mai multe persoane? Ei bine, asta e una din părțile cele mai haioase, pe munte – și, oricât v-aș povesti eu, nu vă puteți convinge decât încercând. Cum să adormi 10 oameni în același timp? Cum să îi convingi să doarmă în liniște? Cum găsești temperatura optimă, pentru fiecare din cei 10? Cum îi faci să se trezească la aceeași oră ? Dar să fie gata toți odată, poate să fie și prezenți la micul dejun, toți odata? Ei bine, asta e muncă de Sisif – și dacă reușește cineva, îl invit să încerce să ne învețe și pe noi, că îl dăm noi “la brazdă”. 

Sâmbăta, după un somn odihnitor și un mic dejun cu cântec, “sfatul bătrânilor” și aplicațiile smart spun să avem răbdare, că la prânz urmează o fereastră de vreme bună, numa bună pentru cei care vor și traseu de iarnă. Doar doi s-au încumetat să dea piept cu ceața și zăpada neîncepută, plecând la ora stabilită și croind o cărare ca o binecuvântare, pentru noi, cei din urmă. Ajung la cabană și ai mei, veseli și înzăpeziți, căci au renunțat la confortul jeep-ului pentru bucuria nămeților de zăpadă ce se întind din Cheia, pe Valea Berii până la cabană. Facem schimb de impresii, le lăsăm locul la masă și plecăm, cu inima strânsă și cu ochii mijiți, să ghicim stâlpii de marcaj și urmele celorlalți doi, aproape acoperite de viscol. E frig și e ceață lăptoasă, zăpada în suluri lungi și dese, aproape înghețate, fuioare străvezii purtate de vânt ne învăluie și ne poartă către imensitatea albă ce se așterne în fața noastră. 

Mă fascinează iarna pe munte, nu-mi pot imagina ceva mai frumos, îmi vine să strig de bucurie, mi se umezesc ochii, îmi ard obrajii, înot prin zăpada până la brâu și parcă plutesc, căci tare mi-a fost dor de iarnă și de munte, de beția aceasta deplină, pe care doar aici o găsim, în starea cea mai pură!

”Tu ești muntele alb

Pe care-l urcăm și înălțimile tale ne cad la picioare…”

Fredonez în gând, în timp ce pășim în monom, fără grabă, avem timp, Doamne, ce bucurie, avem timp să trăim și să ne umplem sufletul cu albul curat al zăpezii… 

This image has an empty alt attribute; its file name is 3-2-1024x496.jpg

În jur se aud și alte chiote de bucurie, semn că simțim la fel, se fac poze, se fac bulgări, care zboară vesel în toate direcțiile, se lățește cărarea și se ivește de după stânci Maria Sa, Soarele. Formele stâncilor ascunse în cețuri mijesc în aură de lumină, fotografii sunt pe burtă, la vânătoare de emoții, un cățel apărut de nicăieri face tumbe prin zăpadă și ne depășește în viteză, de parcă n-ar avea strop de greutate. Ne apropiem de vârf, deși înaintăm alene, fascinați de spectacolul naturii – o dioramă perfectă, în care lumina, căldura, vântul s-au oprit într-o armonie imposibil de surprins în imagini sau de transpus în cuvinte. Pentru astfel de momente, poți merge oricât, cu orice efort, dincolo de orice limită, neostenit. 

This image has an empty alt attribute; its file name is 4-1-1024x492.jpg

Vârful e la locul lui. E aglomerat, căci așa îi șade bine unui vârf, într-o fereastră de vreme bună. Norii sunt peste tot, într-o joacă nebună cu razele de lumină scăpate printre stânci. Suntem muți de uimire și de bucurie. Splendoare în iarnă. Câinele e din nou cu noi, înfulecă tot ce prinde și o zbughește vesel înaintea noastră. Ne așteaptă apoi și cerșește atenție, o înduplecă pe Dana să îl care în brațele calde. 

This image has an empty alt attribute; its file name is 5-1-1024x492.jpg

Vârful Ciucaș

Ne întoarcem încetișor spre cabană, ne-am înșirat pe tot muntele, suntem mulți și veseli, iarna asta e cadoul pe care nu îl mai așteptam acum, în prag de martie. Un derdeluș apărut pe neașteptate într-o văioagă ne face să uităm vârsta din buletin, ne tăvălim în zăpadă și ne scuturăm râzând, soarele e câștigătorul detașat al acestei zile, ne-a îmbrățișat cu căldură, pe rând, pe fiecare din noi. Umbre delicate pe zăpadă, cărarea serpuind ușor către cabana ce se conturează la linia orizontului și scârțâitul jucăuș al bețelor pe zăpadă – nimic din toate astea nu le pot surprinde în poze, însă mi le pot aminti, e nevoie doar să închid ochii. 

This image has an empty alt attribute; its file name is 6-1-1024x496.jpg

Sau să îi deschid și să le trăiesc, acum. Să îți spun și ție că e loc și pentru tine aici, pe munte, lângă noi – să gustăm din urcușul anevoios, să râdem pe înfundate, la grămadă, când lumea toată încearcă să doarmă, să lăcrimăm un pic, când versurile ne vor atinge tristeți nebănuite.

Ne adunăm la masă și savurăm cu poftă bucate alese, o ciorbă de afumătură, papanași uriași, cartofi prăjiți sau tochitură aburindă, mămăligă cu brânză, toate delicioase. Urmează o noapte lungă, zâmbetul se așază la locul lui, ni s-au colorat obrajii și ne adunăm cu toții la masa prieteniei – dăruim și primim – cadouri, cântec, bucurie, amintiri… Și uite așa…au cântat fericiți până la adânci bătrâneți. De fapt, până ne-au dat afară din sala de mese – și din nou, dimineața devreme, până la plecare. Căci despărțirile au aromă de cântec și iarna gust de amintire, numa bună de așezat la loc de cinste în povestea noastră și a muntelui, împreună. Până când ne vom revedea…

Autor: Gianina Păun

Credit foto: Alex Chirilă

This image has an empty alt attribute; its file name is 7-1-1024x684.jpg

Please follow and like us:
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.